Vremea cositului

Stilul de viață rural-tradițional presupune asigurarea hranei pentru animalele domestice pe timpul iernii – iar în cazul vitelor, oilor, cailor e vorba de fân. În cantitate îndestulătoare, să le țină sănătoase și puternice pe timp de iarnă și primăvară… până afară se face din nou iarbă.

Ai zice că e o chestie simplă, se iese la cosit, se uscă fânul, se fac clăi… care sunt duse acasă când e nevoie de fân. Problema este că mai trebuie și condițiile care să permită toată acțiunea. Primăvara 2019 a pornit foarte secetoasă în Maramureș, era totul uscat prin martie și aprilie. Apoi toată luna mai a plouat zi de zi aproape – și în cantitate masivă, încât a compensat cu vârf și îndesat lipsa de apă din lunile anterioare. Au fost și viituri pe variate cursuri de ape. Deși iarba era mare la sfârșit de mai, din cauza ploilor nu se putea cosi; dealurile erau impregnate cu apă, mustea apa prin zonele mai domoale. Imediat după terminarea ploilor se instalează canicula prin prima jumătate de iunie. Bătrânii care mai stau prin Maramureș – să iasă la cosit pe căldura asta… îți dai seama că nu e amuzant. Cei care ne ducem viața prin locuințe cu aer condiționat și prin mașini care și ele au climatizare… parcă nici nu ne putem imagina ce ar însemna să cosești dealuri întregi pe căldurile astea.

Așa naiv și ne-sofisticat cum pare, țăranul acela are o viziune mai eco și mai pragmatică asupra situației… în comparație cu multe ființe umane cu nasul pe sus. Țăranul nu e surprins că există furtuni care mai rup copaci, grindină cât oul de gâscă, ploaie torențială, secetă, viitură, ger, caniculă. Din experiența atâtor ani petrecuți pe văi și dealuri, știe că natura poate să fie violentă; bănuiesc că își dă seama că așa a fost întotdeauna. Probabil că nu știe el prea multe despre glaciațiuni crunte și schimbări climatice care au adus transformări radicale prin peisaje… dar are în sânge capacitatea de a se adapta, de a supraviețui, de a găsi o cale pentru a exista. Din acest punct de vedere, este un practician eco mai performant decât pare de departe.

Hai să presupunem că în cadrul unui proiect eco se fac interviuri cu țăranii și se pun întrebări despre modul în care ei managerizează habitatul. Îi surprinzi că ei sunt manageri, când ei știau doar că fac fân pentru gyiboli. Ajungi la întrebarea despre perioadele când se cosește. Țăranul îți zice că atunci când e vremea cositului. Tu vrei ca el să definească mai concret, număr de cosiri, perioade când se face, spre exemplu la mijloc de mai sau la început de iunie prima coasă… dar el se uită cu milă spre tine. Toată ecologia academic-universitară nu folosește cât experiența lui… că el știe că nu se poate previziona cum o să fie. Încă înainte de secetă și ploi care nu se mai opresc, înainte de caniculă… el știe că ele o să existe. Și știe că nu are cum să se împotrivească vremii, naturii… sau cum formulează el… lui Dumnezeu. Trebuie să fie pregătit, să aștepte momentul favorabil, când iarba e destul de mare, când nu plouă… când la meteo se previzionează câteva zile însorite. Adică, țăranul e mai realist și mai adaptabil decât toate formularele standard-birocratice, decât toate cercetările academic-universitare. Și e atât de adaptabil și realist pentru că nu are altă variantă.

© dr. Peter Lengyel